MOBILITATE  ERASMUS+  :  I.E.S. San Isidro, Madrid 2024

In cadrul Proiectului Erasmus+  din anul școlar 2023/ 2024 , un grup de elevi de la clasele a XI-a si a X-a  a participat în perioada 22 ianuarie – 2 februarie 2024 la o mobilitate de învătare pe termen scurt , care s-a desfășurat în colaborare cu o prestigioasă instituție de învățământ din Madrid, Instituto de Educación Secundaria San Isidro,  cel mai vechi liceu din Madrid care încă funcționează în aceiași clădire, o clădire de patrimoniu din secolul XVII. Aici puteți afla mai multe detalii despre IES San Isidro:   https://mediateca.educa.madrid.org/video/zbrmxickl3n9o8re?jwsource=cl

Pe durata celor două săptămâni, elevii au participat la cursuri și au experimentat viața de licean a elevilor din Spania.  Impresiile au fost foarte bune, s-au integrat imediat în grupele de elevi și s-au adaptat noilor metode și cerințe de predare/ învățare (prezentarea liceului San Isidro: https://www.educa2.madrid.org/web/centro.ies.sanisidro.madrid/inicio

Experiența educativă a fost completată de o mulțime de activități culturale, de descoperirea celor mai reprezentative locuri ale unui splendid și străvechi oraș care este capitala Spaniei. Astfel, am admirat clădirile impozante de pe Gran Via, calle de Alcala, Paseo del Prado sau celebrele fântâni din centrul orașului: Fuente de Cibeles și Fuente de Neptuno, am vizitat muzeul de arta Museo El Prado și expoziția Claude Monet din clădirea Palacio de Cibeles, ne-am relaxat in parcul El Retiro, am vizionat un spectacol de zarzuela la  Teatro de la Zarzuela și am pășit cu speranța revenirii în Madrid pe zona marcata: Kilometrul O , din Puerta del Sol.

Concluzia: o experiența de neuitat cu multe valențe educative, culturale, umane.

Comentarii închise.