EXPERIENȚA TED-Ed Club

Acest Club nu este un club de Public Speaking și nici unul al elevilor performanți. Este un format în care elevii au șansa de a ieși din contextual formal al sălii de clasă și din zona lor de confort, pentru a se descoperi pe sine, a vorbi despre pasiunile lor, a construi idei și pentru a-și dezvolta gândirea critică.

Nu le-a fost ușor: personalități diferite, colective diferite, pasiuni diferite… Mulți înscriși, puțini rămași! A fost un drum lung cât un an școlar, timp în care, pas cu pas, au parcurs fișele de lucru, și-au găsit și explorat ideile, au experimentat diferite formule de discurs, au avut întâlniri online cu organizatorii din New York USA și cu alte Cluburi Ted-Ed din lume.

O buna prietena a Clubului nostru, Mădălina Rădulescu – care, împreună cu colaboratoarea ei, Iuliana Voican,  ne-a ajutat să ne găsim un traseu cât mai clar în proiectul nostru – i-a pus pe membrii clubului să scrie motivele pentru care au vrut să fie parte din acest Club. Acestea au fost, evident, diferite, mergând de la unele concrete : „să dea bine la CV” sau „să-mi îmbunătățesc Limba engleză”,  până la altele mai profunde: „vreau să mă schimb”.

Sperăm că ceva s-a schimbat în urma acestei experiențe, și anume că elevii au înțeles că putem realiza orice ne propunem dacă nu ne este frică să încercăm, dacă ne ridicăm după micile eșecuri și mergem mai departe, dacă înțelegem că talentele cu care am fost înzestrați fiecare nu pot fi valorificate fără muncă și perseverență.

Le mulțumim pentru curaj, pentru creativitate, pentru prietenia de care au dat dovadă, pentru că s-au susținut, s-au încurajat, au dăruit și au primit cu mintea deschisă, atât laude, cât și critici.  Le mulțumim, de asemenea, pentru evenimentul de încheiere – Conferința TED-Ed CLUB CERVANTES, organizată de ei în data de 7 iunie 2018.  Succesul pe care aceasta l-a avut în fața unui public destul de numeros, alcătuit din profesori, colegi și părinți, este dovada faptului că au reușit în demersul lor.

Lor le mulțumim: Eva Zamfirescu, Vladimir Popa, Carla Manolescu, Raffaele Petrescu, Sergiu Stoian, Magda Gușatu, Alexandru Chackachiro, Diana Oncescu, Damian Constantin, Lara Mihăescu, Vlad  Pârvulescu.

Îi așteptăm și în anul școlar următor alături de noi membri, pentru a continua proiectul Ted-Ed Club Cervantes.

Profesori îndrumători: Laura Tudose și Ana-Maria Muțiu

Nu sunt comentarii

Lăsați un comentariu