Nou pe forum::

 

● CIALIS ACHETER EUR 1.15 PAR COMPRIME tadalafil

● Raspuns: Profu' de sport

● Raspuns: Profu' de sport

forum

         Miguel de Cervantes Saavedra
(n. 29 septembrie 1547, Alcalá de Henares - d. 22 aprilie 1616, Madrid)

A fost un romancier, poet şi dramaturg spaniol. E considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozităţii”.                 

         Tinereţea

Se presupune că Cervantes s-a născut în Alcalá de Henares  pe 29 septembrie 1547, când la catolici se sărbătoreşte ziua Sfântului Arhanghel Mihail. Ar trebui menţionat că numele de familie «Saavedra» nu apare în niciun document din tinereţea lui Cervantes, nici nu este folosit de către fraţii săi. La început, se numea «Miguel de Cervantes Cortinas» şi a început să folosească numele «Saavedra» numai după ce a ieşit dintr-o închisoare algeriană - probabil pentru a se diferenţia de un anume „Miguel de Cervantes Cortinas” care căzuse în dizgraţia Curţii regale. Nu există date exacte privind primii ani de studiu ai lui Miguel de Cervantes, care, fără îndoială, nu a apucat să intre la universitate. Totuşi, se pare că ar fi putut studia în Valladolid, Córdoba sau Sevilla. De asemenea e posibil să fi studiat în cadrul Companiei lui Iisus, deoarece nuvela sa „El coloquio de los perros” („Colocviul câinilor”) porneşte de la o descriere a colegiului iezuiţilor, care pare o aluzie la viaţa sa de student. În 1566 se stabileşte la Madrid.

         În Italia

Se pare că Cervantes a decis să fugă în Italia în urma acuzaţiei primite de a-l fi rănit într-un duel pe un anume Antonio Sigura, acţiune ce l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei. A ajuns la Roma în luna decembrie a anului 1569.

Pe 7 octombrie 1571 a participat în bătălia de la Lepanto, formând parte din armata creştină condusă de don Juan de Austria (fratele vitreg al regelui spaniol Felipe al II-lea). Un raport oficial elaborat opt ani mai târziu avea să spună :

Când se putea zări deja armata turcă, în bătălia navală numită, numitul Miguel de Cervantes se simţea rău şi avea febră, iar numitul căpitan... şi mulţi prieteni ai lui i-au spus, că dacă era bolnav şi avea febră, să rămână în camera sa de pe galeră; şi numitul Miguel de Cervantes a răspuns că ce s-ar spune despre el, şi că nu asta ar trebui să facă, şi că preferă să moară luptând pentru Dumnezeu şi pentru rege, decât să rămână sănătos ascunzându-se... Şi s-a luptat plin de curaj cu numiţii turci în numita bătălie, în locul unde se dezambarcase, ascultând ordinele căpitanului, împreună cu alţi soldaţi. Şi odată terminată bătălia, ştiind don Juan cât de bine luptase numitul Miguel de Cervantes, i-a crescut onorariul cu patru ducaţi... Din acea bătălie navală a ieşit rănit de către două săgeţi, în piept şi în mână, rămânând ciung.

De aici provine porecla „el manco de Lepanto” („ciungul de la Lepanto”). În realitate, nu i-a fost amputat braţul stâng, doar i s-a anchilozat după ce o bucată de plumb i-a secţionat un nerv şi nu a mai putut să-l mişte cu atâta uşurinţă. Se pare că acele răni nu au fost prea grave, deoarece după şase luni de spitalizare în Messina, Cervantes şi-a reluat viaţa militară în 1572.

După aceea avea să treacă prin oraşe din Sicilia şi Sardinia, din Genova şi Lombardia. A staţionat doi ani în Napoli, până în 1575. Cervantes s-a arătat întotdeauna mândru de participarea sa în bătălia de la Lepanto, care a fost pentru el, după cum avea să scrie în prefaţa la a doua parte din Don Quijote, „cea mai mare ocazie pe care au putut-o vedea secolele trecute, cel prezent, şi pe care nici nu speră să o poată vedea cele viitoare”.

         Prizonier în Algeria

În timp ce se întorcea din Napoli în Spania la bordul galerei Sol, o flotă turcească de dimensiuni reduse, comandată de Arnaut Mamí, i-a făcut prizonieri pe Miguel de Cervantes şi pe fratele său Rodrigo pe 26 septembrie 1575, în zona a ceea ce în prezent se numeşte Costa Brava şi au fost duşi în Algeria. Cervantes a fost vândut ca sclav renegatului grec Dali Mamí. Faptul că s-au găsit asupra sa scrisori de recomandare semnate de don Juan de Austria şi de ducele de Sessa i-a făcut pe răpitori să creadă că Cervantes era o persoană foarte importantă şi că puteau obţine o recompensă bună. Au cerut 500 „escudos” de aur în schimbul libertăţii sale.

În cei cinci ani de închisoare, Cervantes, om cu un spirit puternic şi foarte bine motivat, a încercat să evadeze de patru ori. Pentru a evita represaliile împotriva colegilor săi de detenţie, s-a declarat de fiecare dată unicul responsabil. A preferat să fie torturat mai degrabă decât să fie trădător. Informaţiile privind anii de detenţie provin din rapoartele oficiale şi din spusele lui Cervantes, precum şi dintr-o carte care s-a dovedit a fi scrisă de tot marele scriitor, care e posibil să fi exagerat gesturile sale de eroism

În luna mai a anului 1580, au ajuns în Algeria doi reprezentanţi ai ordinului creştin denumit „Părinţii trinitari”, care se ocupa cu eliberarea deţinuţilor, uneori acceptând să fie luaţi ei înşişi deţinuţi în schimbul eliberării captivilor. Era vorba de călugării Antonio de la Bella şi Juan Gil Gil, care dispunea de doar 300 sute de escudos, a încercat să-l elibereze pe Cervantes, pentru care se cerea însă 500. Călugărul a făcut apel la negustorii creştini prezenţi în zonă pentru a strânge suma care lipsea. A reuşit tocmai când guvernatorul se pregătea să plece spre Constantinopol, pe 19 septembrie 1580 Cervantes fiind eliberat.

         Revenirea în Spania

Ajuns în Spania pe 24 octombrie, a staţionat un timp la Valencia, iar în luna noiembrie sau decembrie s-a întors, împreună cu familia sa, la Madrid.

În luna mai a anului 1581 Cervantes s-a mutat în Portugalia, unde îşi avea pe atunci sediul Curtea lui Filip al II-lea al Spaniei, cu scopul de a găsi o modalitate de a-şi reface viaţa şi a plăti din datoriile contractate de familia sa pentru a-l elibera din Algeria. A fost trimis cu o misiune secretă în Orán, deoarece avea multe cunoştinţe privind cultura şi obiceiurile din nordul Africii. Pentru munca sa a primit 50 de escudos. S-a întors la Lisabona şi, spre sfârşitul anului, s-a îndreptat către Madrid. În februarie 1582, solicită, fără succes, să ocupe o funcţie rămasă vacantă în Indii. Tot în aceşti ani, scriitorul întreţine relaţii amoroase cu Ana Villafranca de Rojas, soţia lui Alonso Rodríguez, un crâşmar. Din această relaţie a rezultat o fetiţă, botezată Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o.

Pe 12 decembrie 1584, Cervantes se căsătoreşte cu Catalina de Salazar y Palacios, într-un sat din provincia Toledo. Catalina era o tânără care nici nu împlinise douăzeci de ani şi care nu avea cine ştie ce zestre. Se consideră că această căsnicie n-a fost doar sterilă, ci pur şi simplu un eşec. La doi ani de la căsătorie, Cervantes îşi începe lungile călătorii prin Andaluzia.

E foarte probabil ca Cervantes să fi scris prima sa operă literară importantă, „La Galatea”, între anii 1581 şi 1583, carte publicată prima dată la Alcalá de Henares în anul 1585. Până atunci Cervantes publicase doar câteva compoziţii în versuri, ca parte a unor antologii de diverşi poeţi.

La Galatea a apărut împărţită în şase capitole, reprezentând doar „prima parte” a operei. Cervantes a promis că o va continua; cu toate acestea, n-a ajuns niciodată la imprimerie. În prefaţa sa, opera este calificată drept „eglogă” şi autorul insistă asupra veşnicei sale pasiuni pentru poezie. E vorba de o nuvelă pastorală, specie introdusă în Spania de Jorge de Montemayor. Se pot observa în nuvelă influenţe din călătoriile scriitorului ca soldat în Italia.

Matrimoniul însă n-a durat. A divorţat de soţia sa după doi ani de căsătorie, fără să fi avut vreun copil. Cervantes nu o menţionează deloc pe soţia sa în numeroasele sale texte autobiografice, deşi e cel care a introdus în literatura spaniolă tema divorţului(printr-un intermediu intitulat „Judecătorul divorţurilor”), imposibil într-o ţară catolică. Se presupune că matrimoniul a fost nefericit, deşi în intermediu autorul susţine că „cel mai slab concert valorează mai mult decât cel mai bun divorţ”.

         Ultimii ani

Se stabileşte la Sevilla, ajungând să lucreze ca şi perceptor de impozite, slujbă ce îi va atrage multe necazuri, deoarece el era însărcinat să meargă din casă în casă şi să strângă impozitele, majoritatea destinate cheltuielilor pentru războiale în care era implicată Spania. Este încarcerat în anul 1597 în Închisoarea Regală din Sevilla, în urma falimentului băncii unde Cervantes depozita impozitele. Scriitorul a fost acuzat de însuşirea banului public, găsindu-se unele neregularităţi în calculele de care se făcea responsabil. Don Quijote a fost „conceput” chiar la închisoare, sau cel puţin asta a scris Cervantes în prefaţă, nefiind clar dacă a început sau nu să-l scrie în timp ce era încarcerat. Cealaltă detenţie a lui Cervantes a fost una foarte scurtă, în Castro del Río (Córdoba).

Din 1604 se instalează la Valladolid (pe atunci Curtea Regală a lui Filip al III-lea al Spaniei), iar în 1605 reuşeşte să publice prima parte din opera sa principală, „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”. Ea a marcat începutul realismului ca estetică literară şi a creat specia denumită roman modern, un roman polifonic, ce va avea o influenţă remarcabilă, prin cultivarea a ceea ce s-a numit „o scriere dezlănţuită”, în care artistul se poate manifesta „epic, liric, tragic, comic”, cu o aparentă ingenuitate parodiind toate genurile literare. A doua parte, „El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha”, nu apare până în 1615. Ambele părţi îi permit autorului să intre în istoria literaturii universale şi îl transformă într-un autor canonic al literaturii occidentale, alături de Dante, Shakespeare, Michel de Montaigne sau Goethe.

Între cele două părţi ale lui Don Quijote apar, în 1613, „Nuvelele exemplare”. E vorba de o grupare de douăsprezece naraţiuni scurte, unele dintre el compuse cu mulţi ani înainte, ce dau dovadă de multă originalitate. În ele autorul explorează diferite formule narative, cum ar fi satira lucianescă („Colocviul câinilor”), nuvela picarescă („Rinconete şi Cortadillo”), miscelaneul („El licenciado vidriera”) nuvela bizantină („Spaniola englezoaică”, „Amantul liberal”) sau chiar nuvela poliţistă („Forţa sângelui”). Pentru dintre ele, cum ar fi „El celoso extremeño” („Gelosul din Extremadura”), s-a păstrat o a doua variantă, revizată de Cervantes. Ar fi fost de ajuns doar "Nuvelele exemplare" pentru ca Cervantes să fie recunoscut ca unul din marii autori de limbă castiliană.

Cervantes s-a ocupat de asemenea de critica literară. Aceasta apare în „Galatea”, în „Don Quijote” şi într-o carte de sine stătătoare, „Viaje del Parnaso” („Călătoria Parnasului”), un lung poem pe bază de terţine. În 1615 publică „Opt comedii şi opt intermedii noi şi niciodată reprezentate”, dar drama sa, astăzi foarte populară, „La Numancia”, precum şi „El trato de Argel”, au rămas necunoscute până în secolul XVIII.

Influenţa lui Cervantes în literatura universală a fost atât de mare, încât limba spaniolă modernă a fost numită „limba lui Cervantes”.

         Opera

„La Galatea” (1585)

„El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha” (1605)

„Novelas ejemplares” (1613)

„Segunda parte del ingenioso caballero don Quijote de la Mancha” (1615)

„Los trabajos de Persiles y Sigismunda” (1617)

         Curiozităţi

Se obişnuieşte să se spună că Miguel de Cervantes şi William Shakespeare au decedat în aceeaşi zi. Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit în aceeaşi dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian.

Primul ministru israelit David Ben Gurion a învăţat spaniolă pentru a putea citi „Don Quijote” în limba originală.

Nu există imagini reale ale lui Cervantes. Există doar picturi bazate pe descrierile fizice pe care autorul însuşi le-a sugerat în scrierile sale.

sursa:
http://ro.wikipedia.org